Artă, literatură, estetică

Orice operă de artă conține în ea o luare de poziție ideologică, mai limpede sau mai puțin limpede, pentru sau împotriva unei societăți, a unor idealuri sau pur și simplu a unui mod de viață.

Prestigiul universal al unei literaturi nu poate exista în afara conștiinței și potențialului său național... a scrie despre viața alor tăi înseamnă, în planul circuitului universal, a te integra în universalitate.

Problema principală a literaturii noastre este ancorarea ei în realitățile românești, de astăzi crearea unor opere din ce în ce mai valoroase care să ajute și mai mult mersul nostru înainte, în construcția socialismului, a comunismului.

Deosebirea dintre natură și artă este exact deosebirea dintre auzul fin al unui iepure și urechea surdă a lui Beethoven.

O operă de artă va fi cu atât mai aptă de a purta titlul de capodoperă cu cât semnificația ei axiologică va fi mai completă. Exclusivitatea estetică nu duce la capodoperă. Și, în orice caz, opera de mare rezonanță artistică nu e aceea ce se restrânge la embrionul artistic... Intervenția valorii etice sporește un conținut estetic.

În artă nu e posibilă decât o singură politică: aceea a perfecțiunii.

Tot ceea ce omul a făcut mai măreț se datorește simțământului dureros al destinului său neîmplinit...

Printr-un contrast ciudat, artele, care ne învață să gustăm viața, ne fac nepăsători în fața morții...

În operele artiștilor, ceea ce ne reține și ne farmecă este tocmai evadarea din datul imediat, e puterea de a-l învălui cu interpretarea și avântul nostru.

Sentimentul, pasiunea, entuziasmul nu pot deveni artă până ce imaginația nu convertește o masă de date intelectuale într-un tot unitar de forme armonice, simetrice, euritmice, sugerând raporturi care să depășească experiența brută...

Cel ce produce opera pentru alt scop decât propria ei valoare, poate să-și ajungă scopul ades, dar valoarea operei arareori.

O artă care n-ar avea un substrat social, n-ar fi decât un accident precar și pur subiectiv...

Epicul este eticul contemplat estetic.

Fiecare curent și fiecare poezie, fără să menționeze sau să dezvăluie în mod expres forțele colective care au orientat sentimentele și inspirația autorului, își trădează totuși adevărata sorginte socială.

Faptele noastre se uită, oricât de renumite, / și-odat' cu noi se sting și gândurile toate, doar vorbele-nțelepte, de sunt în vers rostite, / menite sunt de muze la viață fără moarte.

Când vom ști să ne slujim mai bine de puterile naturii, când se vor desăvârși mijloacele de producție, când munca omenească va fi bine ocrotită, când va fi bine organizată educația, când se va putea dobândi mai repede pregătirea pentru funcțiile cele mai esențiale, ale activității omenești și când, prin urmare, omul va avea mai mult timp liber, atunci frumosul în artă și în natură va lua cu drept cuvânt un loc larg în toate spiritele.

În dezvoltarea noastră culturală vom ajunge la statornicie și la unitate numai dacă vom ține în toate lucrările noastre seama de gustul poporului, de felul lui de a vedea și de a simți, de firea lui.

Se zice că arta nu are naționalitate. Operele de valoare universală sunt, însă, un fel de sinteză a dezvoltării culturale naționale.

Arta are un scop, condensarea vieții și lămurirea ei, iar acel ce s-ar mulțumi să o reproducă, ar face o mare, imensă greșeală.

Dacă n-ar fi înfrumusețată de artă, viața în sine ar fi seacă, și adesea ți-ar arăta un chip de maimuță.

Poetul nu este, de fapt, decât un om priceput în a populariza înțelepciunea.

Arta este lupta perpetuă pentru libertate. Conștient sau inconștient lupta aceasta este singura misiune perceptibilă a universului moral, pe care îl stimulează și îl înnobilează.

A căuta să transpui creațiile unui poet dintr-o limbă în alta, ar fi tot atât de înțelept ca și a arunca o viorea într-un creuzet pentru a descoperi principiile esențiale ale culorii și mirosului ei. Planta trebuie să răsară din nou din sămânța ei; căci altfel nu va înflori - aceasta e povara blestemului turnului Babel.

Întrucât poetul aparține tuturor timpurilor, juriul care-l apreciază trebuie să fie format din egalii săi; el trebuie să fie recrutat de timp dintre cei mai aleși din înțelepții multor generații.

Potrivit timpului și națiunii în care s-au ivit, poeții au fost numiți în epocile de început a lumii, legiuitori s-au profeți; poetul, în esență, îmbină și reunește ambele aceste funcții.

În perioada copilăriei societății, fiecare autor este necesarmente poet, deoarece limba este poezie; iar a fi poet înseamnă a percepe adevărul și frumosul, într-un cuvânt, binele ce rezidă în raportul ce se stabilește în primul rând între existența și percepție, iar în al doilea rând între percepție și expresie.

Poezia preface totul în frumusețe; sporește frumusețea a ceea ce este foarte frumos și dă frumusețe la ceea ce este foarte hâd; îngeminează bucuria și groaza, durerea și plăcerea, eternitatea și schimbarea; ... Ea preschimbă tot ce atinge... Ea smulge vălul înfățișării obișnuite de pe fața lumii și dă la iveală frumusețea goală... Ea creează din nou universul după ce el a fost distrus în mintea noastră de recurența unor impresii tocite prin repetare.

Poezia imortalizează tot ce este mai bun și mai frumos în lume; ea oprește nălucirile pieritoare care bântuie în perioadele interlunare ale vieții și, învăluindu-le fie în limbaj, fie în formă, le trimite în lume...

Cel ce n-are muzică în sine, cel pe care nu-l mișcă armonia suavă a sonurilor, e copt pentru trădare, furt și perfidie: inteligența lui e mohorâtă ca noaptea, năzuințele lui sumbre ca Erebul. Nu te încrede într-un asemenea om.

O operă de artă, și mai cu seamă un poem, este un produs esențial al vieții, un fel de extract de chintesență în care se regăsesc în mod necesar incluse anumite caractere fundamentale ale vieții.