Artă, literatură, estetică

Poezia și Filozofia au putut de aceea să pară că sunt două feluri ale omului de a se întreba despre realitate...

De altfel, filozofii înșiși la rândul lor, aflați sub puterea acelei circularități a întrebărilor-limită, care nu e numai recurență în istorie, dar și ciclu de neliniști congenere, au simțit mai toți nevoia să știe ce e frumusețea poetică, fie că au speculat îndeosebi asupra muzicii, interesul lor de metafizicieni și nemetafizicieni a mers cu necesitate la teoria creației artistice...

Frați buni ai poeților, filozofii au fost și sunt ei înșiși, în cele din urmă, tot un fel de poeți; se nutresc din aceeași substanță...

Numai poeții, cu ochii noi și cu binecunoscuta lor necumințenie, se miră de tot ce văd, ori de câte ori ar vedea, fiind de aceea, azi, singurii autori de întrebări fără răspuns. Sunt unele care au în timp o cadență notabilă. Ele se impun spiritului omului, după o periodicitate incalculabilă în viitor, dar certă în trecut... Nici o epocă n-a scăpat neînșelată de solicitarea lor și niciodată n-au fost mai puțin noi decât au fost pentru neliniștea primului om... Sunt întrebările omului despre om, ale spiritului despre spirit, ale vieții despre viață...

A avea o concepție proprie despre lume obligă la construirea unei concepții estetice corelative, orice filozofie răspunzând explicit sau implicit într-un anumit fel de a concepe Poezia... Poezia și metafizica au putut de aceea să pară că sunt două feluri de a ne întreba asupra aceleiași realități.

Cine, în artă, nu inovează, este un epigon. Dreptul și datoria artistului este de a fi el însuși, față de omul de știință care are datoria de a fi mai întâi ceea ce au fost înaintașii lui și dreptul numai de a lungi raza științei acestora.

Artiștii pot fi moderni fără ca prin aceasta să fie superiori clasicilor sau altor mari artiști din trecut. Superioritatea istorică în artă este o idee absurdă. Cu totul dimpotrivă se situează științele pozitive față de istorie.

Artă - știință:... Arta seduce, iar știința convinge. Omul de artă creează individual, creația adăugându-și-o numeric, la altele anterioare, în timp ce omul de știință construiește colectiv, lucrul lui înălțând un edificiu comun. Progresul artistic nu poate reprezenta așadar o creștere pe care ar asigura-o înaintarea în istorie...

Poezia este într-un anumit fel prima treaptă a filozofiei, care ne introduce din copilărie în viață și care ne învață în chip plăcut tot ceea ce privește moravurile, sentimentele și acțiunile omului.

Arta, fie și numai prin implicare, aduce lumii o mărturie despre faptul că deprimarea și haosul au fost depășite.

Lumea unui poem adeseori este mai adevărată decât însăși convenția lumii văzută prin simțuri.

Rolul literaturii este la fel de important ca și rolul științei. Literatura (și aici avem în vedere evident numai literatura majoră, valoroasă) reprezintă specificitatea umană în cel mai înalt grad, impulsionează sensibilitatea și educă, prin forța exemplului particular latura generală de noblețe și de sublim a sentimentelor ca act de conștiință.

Adevărul artei ni se arată a fi mai concret decât adevărul naturii.

Arta ni se pare a fi partea cea mai plină și cea mai rezistentă a umanității...

Puțini sunt scriitorii care reușesc să-și depășească epoca. Dar nu cunosc nici un scriitor și nici un artist într-adevăr talentat care să nu aibă ca sistem de referință activ în opera sa epoca în care trăiește.

Conștiința istorică a omului de artă se exprimă prin reevaluarea generalului uman într-o epocă dată...

Putem vorbi despre apariția generalului uman în opera de artă, abia atunci când el este fixat într-un timp istoric precis...

Nu există nicio operă fundamentală atemporală. Generalul uman nu capătă relief decât filtrat printr-o epocă istorică...

Dacă sensul ultim nu este si acela de a adăuga țării tale viața ta, înnobilându-te de lumina ei și adăugându-i măreție prin propria ta existență, atunci, tu, cel care îți găsești prilej de a fi prin scris, lasă-te de scris.

Ridică-te și luminează în cuvânt / sentimentele țării tale ca să-ți poată zice fiul tău / și să poți să o numești pe ea / casa ta.

Cititorul este un alter ego, este cel pentru care scriu. Versurile mi le scriu în singurătate. Tot astfel mi le citește și el: în singurătate.

Vorbirea este culmea experienței de viață. Învățată sau spontană, vorbirea, ca și genele din celulă, reproduce istoria lumii.

Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu există.

Estetica nu este un domeniu de sine stătător, ci este o parte integrantă a moralității.

Estetica este expresia de vârf a conștiinței.

Rolul artei nu este în primul rând acela de a exprima idei, ci acela de a exprima tensiunea ideilor. Dar, ca să poți exprima tensiunea unei idei, o idee generală trebuie întotdeauna să planeze pe fundalul operei de artă.

Poezia nu este numai artă; ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Ea se exprimă în primul rând prin artă, dar nu numai prin artă. Înțelegerea poeziei numai ca artă sărăcește noțiunea de poezie. Ea nu este un mod de existență, cum se susține uneori, ci o componentă fundamentală a existenței... Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.

O literatură nu se poate explica și înțelege decât în contextul istoriei poporului care a produs-o, care s-a exprimat prin ea, care a sperat, s-a luptat, a fost înfrânt și a învins, și toate nădejdile, întrebările, durerile și bucuriile, și le-a întrupat în cuvinte și le-a făcut cunoscute prin versurile și cărțile sale.

Popoarele care n-au știut sprijini artele și literatura și nu le-au ajutat să înflorească, au pierit aproape fără să lase urme în istoria omenirii.

Primii noștri scriitori au fost și primii noștri bărbați politici. Literatura lor a fost strâns legată de năzuințele și de luptele poporului român pentru libertate, pentru independență națională, pentru suveranitate, pentru o orânduire socială mai dreaptă, mai bună. Nici o răscoală, nici o revoluție, nici o mișcare socială mai dreaptă, mai socială n-a avut loc în România fără participarea scriitorilor, directă sau indirectă. Ei au cântat revoluțiile, răscoalele, mișcările sociale, fiind întotdeauna de partea celor oprimați, fiind întotdeauna împotriva opresorilor.