Artă, literatură, estetică

Literatura, arta și știința trebuie să servească un ideal social, să exprime ideile și speranțele contemporanilor, să contribuie la biruința dreptății si libertății.

Adevărata operă de artă este întotdeauna pe măsura omului. Există un anume raport între experiența globală a unui artist și opera care o reflectă.

Arta înseamnă bucuria de a fi tu însuți, de a trăi și de aparține societății.

Există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înțelese cu mult mai limpede decât în lumina științei. Se spune ca apa unei mări e mai străvezie în lumina lumii decât în lumina soarelui.

Operele de artă... să fie expresia unor personalități, care își au conștiința cristlizată într-o hotărâtă concepție despre ființa și rostul existenței, personalități bogate în viața lăuntrică, în întrebări, în îndoieli, în aventuri și gânduri.

Arta nu are menirea de a reproduce doar o stare dată; arta trebuie să redea viața în veșnica ei mișcare creatoare, istoria în dinamica aspirațiilor ei și să devină prin aceasta un stimulent inegalabil întru realizarea întocmai a acestor aspirații.

Fără o adâncire stăruitoare în mișcările și frământările sociale ale timpului, fără de o pătrundere în tăinuitele instincte ale neamului, fără de făurirea unor vederi largi despre viață și natură, fără de cunoașterea altor culturi din vremea noastră și vremuri trecute, față de care ne afirmăm și ne cristalizăm propriul spirit etnic-cultural, cum își închipuie artiștii să dea lumii o operă de artă, în care să se concretizeze toate pornirile conștiente și inconștiente ale unui om?

Orice operă de artă mai veche are doi autori: artistul care a plăsmuit-o și timpul care i-a adăugat patina, ce contribuie în așa mare măsură la farmecul operei. Câteva secole prefac pe unicul autor inițial în simplu colaborator la propria lui operă.

Nu pot concepe arta fără îndrăzneli. Dar arta adevărată le estompează, pe câtă vreme arta făcută pentru snobi le umflă.

Operele de artă, religia unei vremi, își împrumută caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituală în fața lumii și a vieții...

O literatură ce are deplina conștiință a misiunii sale, nu aspiră să devină numai un ansamblu de creații originale, oricât de impresionant ar fi prin proporțiile sale un asemenea ansamblu. Orice literatură trebuie să devină și o oglindă a literaturii universale.

Poetul este singura ființă care își poartă inima în afară de sine.

Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.

„Eseistul” este romancierul unei idei.

Clasicismul fără de nici un element romantic nu este clasicism, ci academism.

Dacă creatorii de artă - poetul, pictorul, sculptorul - ar fi niște concurenți ai Naturii, e de presus că Natura însăși ar fi asasinat și exterminat seminția acestor oameni. Împrejurarea în sine foarte simplă că artistul există încă, constituie deci o dovadă că menirea lui nu este de a face același lucru cu Natura.

Poezia ermetică - Turnul de fildeș închis într-un poet.

Prin operele sale artistul își creează un alibi în vederea Judecății de Apoi.

În fața unui nou, autentic poet, ai întotdeauna sentimentul paradoxal și minunat că înțelegi dintr-odată o limbă până aci necunoscută ție, pentru învățarea căreia n-ai depus totuși un efort.

Poetul care trăiește numai prin și din sentimente e robul unor expediente.

Poezia e o artă a cuvântului numai în măsura în care este o artă și a necuvântului.

Filozofia ridică poezia la rang de principiu.

Arta nu poate fi izolată de celelalte ramuri ale culturii, și... nu poate să reclame privilegii. Ea nu poate nici să domine celelalte ramuri de cultură, nici să se substituie lor, nici să divorțeze de ele.

Părerea că o operă artistică trebuie să placă nemijlocit, fără de nici o pregătire prealabilă, e o invenție a unei estetici copilărești.

Funcția originară a poetului: aceea de a prelungi necontenit, prin miturile pe care le făurește, realitatea în poveste.

Orice aforism trebuie astfel formulat încât să spună mai mult decât spune.

Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil dar poate avea greutatea unei lumi... literatura aforistică este sarea gândirii...

Sunt două feluri de cărți: cele care sporesc în om dragostea de viață și dorința de a făptui binele, și cele care nu fac acest lucru; primele sunt bune, celelalte sunt rele, oricât de splendide și geniale ar fi în detaliile lor.

Fie că este vorba de pictură, sculptură, poezie sau muzică, arta nu are alt obiect decât acela de a îndepărta simbolurile utile din punct de vedere practic, generalitățile convențional și social acceptate, în sfârșit, tot ce ne ascunde realitatea, pentru a ne pune față în față cu realitatea însăși...

Rolul literaturii este mare, pentru că însăși puterea cuvântului cu care lucrează este mare. O educație adevărată care să prindă rădăcini în sufletele tinerilor se face prin literatură, dar mă refer la o literatură desăvârșită. Și nu-mi închipui o literatură fără un simț moral desăvârșit. Și principala cerință a eticii artei este adevărul.