Artă, literatură, estetică

Marele artist este un om care trăiește viața cu intensitate; a trăi, având în acest caz semnificația de a reflecta asupra vieții, stabilirea acelui raport subtil între experiență și cunoștința căpătată în urma ei.

Artistul se creează pe sine însuși în mișcarea perpetuă și reciprocă de la el către ceilalți, la jumătate de drum între frumusețea de care nu se poate lipsi și de colectivitatea căreia nu i se poate smulge. Iată pentru ce adevărații artiști nu disprețuiesc nimic, ei se străduiesc să înțeleagă în loc de a sancționa.

Arta pentru mine, nu este o satisfacție solitară. Ea rămâne un mijloc de a emoționa cel mai mare număr de oameni posibil, oferindu-le o imagine privilegiată a suferințelor și a bucuriilor comune. Ca atare, arta îl obligă pe creator să nu fie un izolat, ea îl supune adevărului celui mai umil și universal.

În toate împrejurările vieții sale, obscur sau bucurându-se de o celebritate provizorie, aruncat în lanțurile tiraniei sau liber un timp să se exprime, scriitorul poate regăsi sentimentul unei comunități vii care îl va justifica, cu singura condiție să accepte pe cât poate cele două misiuni care dau noblețe meseriei sale: slujirea adevărului și cea a libertăți.

Nu există operă revoluționară fără măreție artistică... Arta revoluționară nu se poate lipsi de măreția artistică fără să recadă în formele cele mai umile ale gândirii.

Arta... o revanșă, un mod de a birui o soartă dificilă, impunându-i formă. Învățăm din ea matematica destinului, ceea ce înseamnă un mijloc de a ne elibera de el.

Operele mari răsar numai din sufletele mari, luminate de sentimente mari.

Operele mari ne cheamă necontenit, ca munții și depărtările, ca mirajul necunoscutului universal...

Poezia este acțiune, destinată să împingă cugetele înainte.

Poezia este dimineața omenirii, istoria sentimentelor înălțătoare, îndemnul permanent către bine și adevăr.

Ce-i poezia, dacă nu creație / dintr-un prisos de nobile simțiri, / sau supraomenească aspirație / de-a deveni' al noii omeniri / nou Prometeu care aduce focul / din cer.

Autorul dramatic nu este în ochii mei nimic altceva decât un istoric, fiind însă superior acestuia din urmă prin faptul că creează istoria pentru a doua oară, și, în loc să servească o narațiune seacă ne transpune nemijlocit, în viața unei epoci, dă caractere în loc de caracteristici, și personaje în loc de descrieri.

Un poet mare nu poate să renunțe la menirea sa unică în lume de dragul unor preocupări secundare. Chemarea pe care o simte un poet este mai puternică decât toate ispitele.

Într-o plăsmuire poetică ideea și cuvântul alcătuiesc o unitate inseparabilă. Predilecția creatorului pentru un cuvânt sau altul nu este întâmplătoare ci, dimpotrivă, are o semnificație foarte precisă.

Marii poeți au scris, nu pentru o minoritate inițiată, ci pentru toți oamenii. Aceasta nu înseamnă să luăm afirmația în răspăr și să spunem că orice poezie pe care o înțeleg toți oamenii e mare, ci numai că fiecare poezie într-adevăr mare poate fi înțeleasă de imensa majoritate a cititorilor.

Un scriitor adevărat trebuie să răsfrângă în opera sa problemele fundamentale ale poporului din care face parte.

Exprimând o întreagă epocă, opera literară poate fi reprezentativă pentru un moment important din istoria artei sau a ideilor.

Arta care nu se are decât pe sine ca obiect, arta care nu se îngrijește de calitatea caracterelor pe care le exprimă, arta care nu ține seama de impresiile pe care e în stare să le producă asupra simțurilor sau să le trezească în spirite, arta aceea, oricât de mare ar fi artistul, nu zic că ar fi inferioară, asta ar fi altă chestie, dar zic că tinde necesarmente la imoralitate.

Arta are obiectul său în afară și dincolo de ea însăși; și dacă acest obiect nu e în mod precis moral, el e social, ceea ce de altfel e aproape același lucru... Arta are o funcție socială, și adevărata ei moralitate e conștiința cu care se achită de această funcție.

Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate adevărată.

Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării... pentru oameni mari; el este ca și viermele de mătase.

Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului. Aceste contrarietăți derivă din însuși destinul lui și din tragedia lui.

Arta trebuie să apropie, nu să îndepărteze; să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, și așa îndestul de răscolite de întrebări...

Rațiunea de a fi a artiștilor este aceea de a releva frumusețile lumii.

În artă, ceea ce importă e bucuria. Aveți fericirea să vă contemplați ( - să vă minunați)! Aceasta este totul.

Simplitatea nu-i un scop în artă, dar ajungi, în pofida ta, la simplitate, dacă te apropii de sensul real al lucrurilor.

Arta nu ridică oamenii deasupra lor, ci în ei înșiși.

Arta este un mare DA răspuns vieții.

Să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege, să muncești ca un sclav.

Suprarealismul se bazează pe încrederea în realitatea superioară a unor anumite forme de asociații neglijate până la el, în atotputernicia visului, în jocul dezinteresat al gândirii. El tinde să surpe definitiv toate celelalte mecanisme psihice și să se substituie lor în rezolvarea principalelor probleme ale vieții.