Artă, literatură, estetică

Ceea ce adăugăm noi înșine unei opere de artă, constituie vibrațiunea și aureola ei fără acompaniamentul nostru sufletesc, orice muzică rămâne un simplu mecanism.

Artistul care nu pune emoție în arta sa nu va reuși niciodată să emoționeze. Arta e sinteză, o concentrare de emoții, o emoție intensificată, primită și transmisă altora printr-o magie personală. Nu este simplă înregistrare a unor impresii, ci transfigurarea lor, ridicarea lor la potențe maxime.

Artistul conștiincios va alege ceea ce este etern uman, etern simbolic, etern valabil în desfășurarea unei națiuni.

În artă... cel ce vrea să înfăptuiască ceva mare, trebuie să fi ajuns la un astfel de grad de cultură, încât, asemenea vechilor greci, să nu fie în stare să ridice natura reală, inferioară lui, până la înălțimea spiritului său și să transforme în realitate ceea ce în unele fenomene naturale, fie din cauza cine știe cărei slăbiciuni inerente, fie din cauza unor piedici din afară nu s-a putut realiza din plin, rămânând doar simplă intenție.

Poetul... câtă vreme el nu exprimă decât puținele sale sentimente subiective, nu i se cuvine încă numele de poet: de îndată însă ce izbutește să-și apropie lumea și s-o exprime, el este un adevărat poet. Atunci e inepuizabil și poate să se reînnoiască mereu, în timp ce o fire subiectivă își epuizează repede puțina zestre lăuntrică de care dispune și cade în manierism, distrugându-se.

Arta este cu adevărat în natură; pentru a o poseda trebuie să o smulgi de acolo.

Să ne bucurăm de plăcerile pe care ni le procură arta: dar să nu părăsim niciodată desfătările inefabile pe care ni le procură operele directe ale naturii: să ne deschidem sufletul la emoțiile pe care le inspiră, chiar atunci când nu le putem analiza.

Forma este frumoasă, fie! dar când are la bază o idee; / Ce înseamnă o frunte frumoasă dacă nu ascunde un creier.

Literatura este locul de întâlnire a două suflete.

Trebuie să fii un creator ca să poți citi bine...

Literatura... viața care capătă conștiință de sine când sufletul unui om de geniu își găsește plenitudinea expresiei.

Literatura își datorează propriul conținut vieții... dar... viața îi datorează literaturii supraviețuirea,... nemurirea.

Pentru a fi cu adevărat poet al poporului trebuie mult mai mult: poetul trebuie să fie pătruns de spiritul poporului, să participe cu întreaga sa ființă la viața lui, să stea pe aceeași treaptă cu el, să se scuture de toate prejudecățile de castă...

Arta, ca orice manifestare a minții omenești, este produsul mediului natural și mai ales social, poartă pecetea timpului în care s-a alcătuit, a societății în care s-a produs.

Un artist poet nu trăiește în lumea concepțiunilor abstracte ci, mai mult decât oricine, în viforul veții sociale cu afectele, cu sentimentele, cu ura și iubirea ei, cu lupta de interese deosebite.

Ideile și tendințele sociale sunt chiar sângele cald și hrănitor care nutrește și face viețuitor organismul numit Artă.

Arta e un produs istoric, demarcând era animală de cea umană.

Orice operă cinstită și adevărat artistică care înnobilează sentimentele oamenilor și oglindește o societate așa cum e, slujește aspirațiilor socialismului, care nu e doar un partid politic în sensul obișnuit al cuvântului, ci un ideal, o aspirație către o lume mai bună.

Poetul e un singuratic. Îmbrăcămintea lui e simplitatea, iar hrana lui - delicatețea.

Poetul privește un trandafir veștejit și vede în el tragedia veacurilor; privește un copil fugind după un fluture și găsește în acesta tainele universului...

Poetul... creatură stranie, având un al treilea ochi... care vede ceea ce alți ochi nu văd. Are și ureche interioară care aude șoapta zilelor și nopților, ce alte urechi n-o aud...

Fără un oarecare raport, oricât de modest, cu realitatea, cu aprecierea sau deprecierea ei, prin urmare cu o poziție anume, cu o „tendință”, n-a putut exista, de fapt, nici un fel de artă.

Moda poetică este un fenomen parazitar de mimetism artistic, cantonat în stricta actualitate și deci, trecător, care - refuzând modelele înaintașilor și vânând cu ostentație noul - propune mereu alte fetișuri, urmărește succesul în locul valorii, confundă originalitatea cu noutatea, cultivă maniera și clișeul conținutului de substanță, constituind astfel o școală a facilității și imposturei.

Pentru poet, umanitatea este prezentă prin aceea că el trăiește existența umană prin el însuși și încearcă s-o înțeleagă pe aceasta așa cum i se înfățișează ea din afară. Privirea de vizionar a adevăratului poet se înalță, prin comprehensiune, spre infinit. Căci înțelegând el trasnmite existenței străine toată experiența sa lăuntrică.

Poezia este reprezentarea și exprimarea vieții.

Arta... ne face să ne înțelegem mai bine, în ceea ce avem mai personal, pentru a ne lărgi orizontul dincolo de propria noastră viață sufletească. Geniile vieții sufletești revelează fiecăruia dintre noi propria lui viață lăuntrică. Și ne permit să aruncăm o privire înlăuntrul unei lumi străine, cu care suntem totuși înrudiți. În plenitudinea acestor individualități poetice, sesizăm bogăția interiorității umane.

La temelia creației poetice stă trăirea personală, înțelegerea unor realități străine, lărgirea și adâncirea experienței prin idei. Punctul de pornire al creației poetice este întotdeauna experiența de viață, ca trăire personală sau ca înțelegere a altor oameni, contemporani sau din trecut, ca și a evenimentelor în cadrul cărora aceștia au acționat împreună.

Acela / ce din gândirea comună / tâlcuri uimitoare distilează, / și-atâtea esențe adună / din specii știute, moarte pe prag, / la care n-am luat aminte, / încât ne mirăm că noi înșine / n-am făcut asta mai înainte. / Cel ce dezvăluie înfățișarea / a toate - este Poetul.

Realismul este formula cea mai grea a artei, fiindcă înseamnă a reflecta realitatea. Zborul cel mai dificil este zborul jos. Numai rândunica poate zbura jos. Numai talente pot face artă realistă.

Banalitatea este moartea artei. Un singur lucru poate fi mai rău decât ea: Originalitatea căutată.