Artă, literatură, estetică

Nu există artă mai mare, decât aceea care luptă să întroneze dreptatea pe pământ, să facă pe oameni mai buni, să șteargă lacrimile celor care plâng, să dea pâine celor flămânzi și adăpost celor care dorm pe afară.

Ținta scrisului meu e chemarea maselor la luptă.

Când arta va reuși să facă pe oameni mai buni, numai atunci vom avea dreptul să vorbim de artă.

Cred că în această negură a vieții, arta este singura noastră lumină și poate unica nădejde de desăvârșire universală... Am crezut întotdeauna că arta e în stare să poată schimba, în curgerea veacurilor, fața urâtă a lumii. Dintre toate valorile sentimentale și spirituale, care stau la baza vieții superioare, arta este aceea care cuprinde mai multă dragoste, curățenie, generozitate.

Artistul revoluționar nu poate înălța imnuri frumuseții, în mijlocul unei lumi slute. El este deopotrivă de sensibil față de nedreptate sau frumos; cetățean al lumii, frate al celor asupriți, în aceeași măsură, artist. Artistul revoluționar are, pe deasupra, simțul responsabilității, la care-l obligă talentul lui, și al inteligenței.

Aproape orice roman bun are în el măcar ceva din psihologia creatorului său.

Originalitatea e spontană: ... nimic nu diminuează mai mult valoarea unei opere decât ambiția nemăsurată pentru originalitate manifestată de autorul ei.

Profesiunea de scriitor e o îndeletnicire întotdeauna politică, fiindcă dacă nu ai voie sau nu poți, ca breslaș al condeiului, să elaborezi legi, nu-ți lipsește, dacă posezi vocație, șansa de a provoca nașterea unor cutume.

Nu suntem părinți, ci fii ai operelor noastre.

Din sângele Meduzei, în vechime, / s-a născut într-aripatul Pegas. / Acum, din sângele tău, mulțime, / Poezia nouă se naște și capătă glas. / Nu vom vorbi despre flori, / care se deschid și surâd dimineața, / ci despre zbuciumul nostru și viața / care-așteaptă cântăreți ne-nfricați.

Nu e adevărat poet mare decât acela care crește puterea de a simți a neamului său și prin el, a omenirii.

Scrisul tău să fie ca rășina ce curge din brad: viață revărsată.

Literatura, cu rădăcini naționale, are o înaltă misiune socială și morală, ajutând la vădirea însușirilor superioare ale omenirii și în același timp lucrând pentru fericirea ei.

Se pare că numai geniul și frumusețea sunt eterne în această lume. Legile pier, moravurile se șterg, imperiile cad, chiar religiile se fac nevăzute; dar un vers de-al lui Homer sau de-al lui Racine, un contur de-al lui Fidias, o trăsătură de-a lui Rafael sunt nepieritoare.

Acest ideal al frumosului este singura sorginte în care arta trebuie să caute aspirațiunile sale.

Adevăratul scop al artei este reprezentarea idealului, care este cea mai înaltă expresie a frumosului, cea mai mare perfecțiune a frumuseții ce există în natură...

Imaginația este facultatea cea mai însemnată și mai prețioasă a artistului și acel ce n-o are n-o poate dobândi, oricât de mari și lungi silințele sale este un dar divin al naturii.

Atât ideea, cât și imaginea există împreună în spiritul artistului, dar, prin puterea talentului său particular, el reprezintă ideea sub o formă simțitoare...

Aceasta este legătura intimă ce unește știința și arta, al căror scop este descoperirea adevărului... dar știința ne arată adevărul curat și fără văl, după cum îl concepe inteligența, o abstracțiune anevoie de pătruns, arta ni-l înfățișează în imagini frumoase, care mișcă și impresionează, simțurile noastre.

Studiul serios al marilor adevăruri filozofice care ne transportă mintea la înălțimea legilor care guvernează lumea morală și intelectuală este de cea mai mare folosință pentru dezvoltarea și perfecționarea artei. Când arta ajunge a înțelege și a realiza acest mare scop al misiunii sale, înalta știință a filosofiei simte atunci o dulce mulțumire de a vedea în producțiile artei obiectul etern al adâncilor sale meditații, înaltele cugetări ale inteligenței, pasiunile arzătoare ale omului și toate dorințele și luptele sufletului omenesc...

Nu există două arte, nu există decât una: aceea ce are drept fundament frumosul etern și natural. Cei ce caută altundeva se înșeală, și încă în modul cel mai nefast...

Nimic dealtminteri nu poate să fie mai presus decât natura, atunci când este frumoasă, și nici un efort uman nu numai că nu poate s-o depășească, dar nici măcar s-o egaleze.

Studiul sau contemplarea capodoperelor artei nu trebuie să slujească decât pentru a o reda pe cea a naturii mai fructuoasă, mai ușoară; nu trebuie să tindă s-o arunce, natura fiind aceea din care izvorăsc și-și trag originea toate perfecțiunile...

Arta nu se află niciodată la un un grad atât de înalt de perfecțiune decât atunci când seamănă atât de puternic cu natura încât poate fi luată drept natura însăși...

Capodoperele nu sunt făcute pentru a-ți lua ochii. Sunt făcute pentru a persuada, pentru a convinge, pentru a intra în noi prin toți porii.

Un scriitor e ucenicul literaturii întregi și în special al scriitorilor cu care are o înrudire sufletească și deci, îi plac, îi convin, îi frecventează și de la care nu poate să nu învețe. Dar scriitorul original atât datorează maeștrilor.

Actul creației poetice arată mai bine decât orice cât e de complex sufletul omenesc și ce rol are inconștientul în viața sufletească.

Artiștii sunt, toți, mai mult sau mai puțin romantici, și nu pot suporta platitudinea burgheză și realitatea dominantă. Apoi artistul e prin firea lui excesiv la poziții extreme: ori reacționare, ori revoluționare.

Așadar, creatorul selectează, transfigurează ceea ce a selectat, transformă totul în ceva nou și foarte personal...

Această concepție are, desigur, ca punct de plecare anumite note din realitate, anumite însușiri ale omului ori timpului, și pe aceste note sau însușiri creatorul clădește. Clădește conform temperamentului său, culturii sale, moralei sale, filozofiei sale, simțurilor sale, prejudecățiilor sale și cenesteziei sale, momentului psihic, raportului în care se găsește cu societatea, cu familia sa, cu iubita sa și conform stilului său, căci materialul psihic este selectat de - și se adaptează la posibilitățile stilului fiecăruia, iar „stilul este omul”, adică scriitorul, fiecare cu stilul lui, adică... cu personalitatea sa...