Artă, literatură, estetică

În spatele fiecărei activități artistice se ascunde întrebarea: în ce măsură aceasta este cu adevărat o lume a omului, o lume pe care este în stare să o aprobe ca fiind a lui proprie, adecvată naturii sale de om?

Poetul și scriitorul autentici trebuie să fie vizionari și clarvăzători, iar opera de artă trebuie să fie profetică și să contribuie la luminarea vieții.

Bogăția și varietatea marilor opere de artă realiste se vădește tocmai prin aceea că totalitatea intensivă a determinărilor sociale esențiale nu cere nici o pedanterie a dispunerii, nici o completitudine a fenomenelor sociale, ba nici măcar nu le tolerează; ci, cele mai importante determinări sociale trebuie să fie pe de-a-ntregul configurate în întâlnirea aparent întâmplătoare a câtorva destine omenești.

Totalitatea artistică reală a unei opere de artă se bizuie pe totalitatea plăsmuită a determinărilor esențiale. De aceea trebuie să se bizuie pe trăirea intensă a procesului social. Doar o asemenea trăire poate dezvălui determinările sociale esențiale, le poate aduce într-un mod liber și natural în cadrul plăsmuirii artistice...

Numai dintr-o viață bogată poate să se nască o artă adevărată și bogată... Această bogăție nu trebuie, desigur, să se releveze necondiționat într-o mobilitate exterioară a vieții; ea trebuie să existe însă vie în trăirea lumii, trebuie să formeze din subiect mare a proporționalității juste a subiectivității și obiectivității - ceva substanțial pentru ca opera să posede substanța absolut necesară autenticității sale.

Adevărul artistic este, ca orice adevăr, unul istoric; geneza lui firească se află în convergență cu posibilitatea de punere în evidență, de ridicare la calitatea de a putea fi trăit, a unui moment din dezvoltarea omenirii.

O, misiune mare și sfântă a poeziei, totul smulgi tu destinului și dai nemurire popoarelor pieritoare.

În ceea ce privește atitudinea partizană sau obiectivă a autorului față de problemele abordate, trebuie să spun că dilema mi se pare falsă. Ea nu există. Atitudinea de spectator obiectiv a creatorului de artă e ori o iluzie, ori o ipocrizie. Căci ea e funciarmente anticreatoare.

A trata problemele legate de omul timpului nostru nu reprezintă pentru autorul dramatic un imperativ etic sau social, ci o condiție firească de creație. Nu văd nici măcar o singură piesă mare din literatura dramatică contemporană, care, sub o formă mai mult sau mai puțin directă, să nu cuprindă o dezbatere ascuțită a problematicii specifice omului modern...

Orice creator lasă bunuri câștigate care cu timpul își pierd caracterul lor personal pentru a deveni valori de sine stătătoare, la îndemâna oricui.

Departe de a păși în pragul Europei cu mâinile goale, pășim nu numai cu posibilitățile unui suflet original și ca fond și ca formă, ci și cu afirmații categorice, solidare între ele, dar diferențiate în cromatica literaturii universale.

Literatura română nu se prezintă deci ca o suprapunere de individualități, ci ca o sumă, ca o totalitate organică de însușiri etnice, virtuale în producția populară și realizată în literatura cultă prin artiști de un talent neîndoios...

O literatură nu există prin individualități răzlețe ci printr-o organizare armonică. Prezența unui geniu solitar nu dovedește nimic; originalitatea unei literaturi stă în notele ei specifice; deosebindu-ne de alții, ele ne constituie o fizionomie proprie...

Artele s-au plămădit din începuturile civilizației, din primul contact cu natura văzută și cu forțele invizibile bănuite în spate, din rudimentele spirituale și sociale: extazul, bucuria, exaltarea, durerea, sentimentul divinului, au dat imnul, dansul, muzica,- elegia, drama, filozofia; viața socială cu toate conflictele ei a dat elocința, epica, istoria.

Cu cât arta este mai națională, cu atât câștigă în însemnătate universală.

A fi dintr-o generație nouă nu înseamnă, așadar, a fi tânăr - mulți dintre tineri fiind bătrâni - ci de a participa activ la elaborarea subtilității epocii și la fixarea stilului ei; a fi dintr-o generație nouă înseamnă a fi contemporan cu tine însuți, a fi exponentul aspirațiilor estetice ale momentului istoric și a le realiza printr-un maximum de expresie în opere, caduce, de le privim sub raportul adevăratelor corespondențe sufletești în continuă mișcare, dar caracteristice. De le privim istoricește în lumina principiului evolutiv al conceptului estetic.

Contactul cu viața și cu natura nu e decât o primă etapă în procesul creației, valabil numai pe măsura dezagregării inițiale în elemente ce vor avea să se combine apoi în alcătuiri noi; contactul îl au toți și tocmai cei ce-l trăiesc îl sublimează, mai puțin. Arta începe dincolo de dânsul, de la sublimarea lui; combustiune internă și vis de trează deformare și viziune personală în planuri noi - dar mai presus de orice, continuitatea de viață spirituală.

Arta este, înainte de orice, semnul puterii omului asupra haosului și al morții.

Toate operele literare sunt valorificate sub raportul gradului de convergență a ideii naționale.

Nici nu mi-ași închipui o literatură bună care și nu fie într-un fel națională...

Poezia modernă a ajuns o adevărată problemă algebrică, ale cărei valori sunt însemnate prin cifre simbolice; pentru a fi percepută și mai ales gustată, mai trebuie și o inițiere în expresia algebrică a senzațiilor.

Este o tendință a poeziei contemporane de a transpune realitatea într-un plan ireal și de a înlocui notația prin echivalențe...

Literatura unui popor izvorăște din natura specifică a sensibilității sale: ea constituie un capitol de psihologie etică.

Literatura română nu-și afirmă existența numai prin talente incontestabile ci și prin însușiri specifice și comune. Virtualitățile artistice ale rasei sunt evidente în poezia noastră populară... Eminescu, Coșbuc, Creangă nu sunt numai talente remarcabile ci și puncte din frontiera hărții noastre sufletești.

Cred în progres și în biruința prin sine a valorilor morale împotriva oricăror impilări dictatoriale; chiar de s-ar ridica spânzurători în piața teatrului, literatura acestei țări nu se va imbeciliza.

Nu există progres în artă în afara originalității, specificității și contemporaneității.

Poezia:... Singurul mijloc prin care zeii vorbesc oamenilor.

Toate artele au menirea de a contribui la arta supremă: arta de a trăi.

O lume fără artă e ca o cameră de copii din care a fost alungată veselia.

Arta nu poate să existe fără acel ceva vag și greu de definit, care se numește personalitate.