Artă, literatură, estetică

Literatura trebuie să fie credincioasă icoană a sentimentelor și năzuințelor, a viciilor și obiceiurilor veacului în care se produce, oglindind în ea sau patimile omenești concepțiile veacului, sau reproducând fidel trăsăturile generale ale societății în care autorul pune subiectul său.

Orice artă adevărată își are rădăcinile în epoca respectivă.

Scriitorii și artiștii nu cad din cer și nici nu plutesc în nori; ei trăiesc mai mult decât oricine în mijlocul luptelor de clasă ale poporului și timpului lor. Luați în parte, ei pot fi stimulați și influențați în cele mai diverse feluri de aceste lupte, dar nimeni nu poate scăpa de înrăurirea lor...

Viața, așa cum e realmente, nu merită să fie imitată; natura a fost dată poetului ca el s-o cerceteze, s-o modifice, s-o sporească prin propriul geniu.

Arta ne dă posibilitatea de a comunica și cu cei care au fost înaintea noastră, și cu cei contemporani nouă, și cu cei care vor veni; arta e singura capabilă să iasă învingătoare din bătălia cu timpul, să transforme totul în prezent.

Nevoia de a consuma arta și nevoia de a crea pornesc din aceeași sursă.

Un adevărat artist are inocența de a descoperi viața de la început.

Arta fiind iubire este în același timp și o creație comună. Îți trebuie desigur talent să scrii o poezie, dar îți trebuie talent și să asculți o poezie. Fără oameni capabili să iubească poezia, muzica, noi artiștii n-am exista, ar însemna să vorbim în deșert.

Eu iubesc arta, fiindcă ea amintește cu tragică perseverență de noblețea și eternitatea omului. Dacă omul ar fi o simplă aglomerare de date biologice, el n-ar avea nevoie de poezia lui Eminescu și muzica lui Bach, s-ar descurca foarte bine și fără ele. Dar omul este suprema creație a naturii. Dragostea pentru artă este dragostea față de esența noastră durabilă...

Arta este iubire și ea implică neapărat comunicare... Niciodată nu scriem pentru noi - ci, în primul rând, pentru ceilalți... Orice om sensibil, chiar fără să aibă geniul lui Shakespeare, trăiește nevoia de comunicare, dorința de a ieși din spațiul strâmt al experienței limitate.

A fi scriitor nu înseamnă a-ți valorifica stilistic experiența, a transforma în metafore datele personale. Înseamnă cu mult mai mult: o stare de permanentă luciditate. Destinul de scriitor începe odată cu intensitatea și gravitatea trăirii.

Arta e o relație, și pentru a fi înțeleasă trebuie să aibă viață și creatorul, dar și cel care o descoperă. Cu viața pe care o avem în noi recunoaștem viața care există în alții...

Arta este o manifestare a emoțiilor, iar aceste emoții vorbesc o limbă pe care oricine o poate înțelege.

Capodoperele se îmbogățesc datorită emoțiilor pe care le trezesc în sufletele generațiilor care vin una după alta, timp de secole...

Toți artiștii poartă amprenta epocii lor, dar mari artiști sunt numai aceia la care ea este foarte adânc întipărită.

Fiecare operă este un ansamblu de semne inventate în timpul execuției și pentru nevoile locului. Desprinse din compoziția pentru care au fost create, aceste semne nu mai au nici o acțiune. Semnul este determinat în clipa în care îl folosesc și pentru obiectul la care trebuie să participe.

În locul vechilor izolări locale și naționale se dezvoltă schimbul mondial, dependența națiunilor una de alta și ceea ce este adevărat, pentru producția materială, este tot atât de adevărat pentru producția intelectuală. Creațiile intelectuale ale unei națiuni devin proprietatea comună a tuturor. Îngustimea și exclusivismul național devin pe zi ce trece tot mai cu neputință, din numeroasele literaturi naționale și locale se formează o literatură universală.

Obiectul de artă creează un public cu simț artistic și capabil să guste frumosul. Producția produce, așadar, nu numai un obiect pentru subiect, ci și un subiect pentru obiect.

Poetul voiește a fi Profetul: el vrea să știe!

Scopul artei este acela de a crea uimirea.

„Sfârșitul artei” poate fi conceput doar dacă oamenii nu mai sunt capabili să distingă adevăratul de fals, binele de rău, frumosul de urât, prezentul de viitor. Acesta ar fi stadiul barbariei perfecte pe culmile civilizației.

Nu există operă autentică să nu presupună efort intelectual și disciplină intelectuală în organizarea materialului. Nu există o artă „automatică” și nici o artă care „imită”: arta înțelege lumea. Imediatul sensibil pe care îl realizează arta presupune o sinteză a experienței, conform unor principii universale, singurele care oferă operei, mai mult decât o semnificație particulară.

Este cu adevărat o exigență internă a artei de a face ca artistul să coboare în stradă pentru a apara cauza revoluționară...

În spatele formei estetice se află armonia sensibilității și rațiunii, care a fost refulată, protestul etern împotriva organizării vieții prin logica dominației.

Adevărul artei este eliberarea sensibilității prin reconcilierea ei cu rațiunea...

Este greu de crezut că a existat sau există un scriitor adevărat, nu numai în literatura noastră, dar în literatura lumii, care să scrie fără scopul, nemărturisit, uneori inconștient, de a ameliora condiția semenilor săi, de a le cultiva sentimente, idealuri, atitudini, principii etc.

Un scriitor trebuie să simtă pulsul contemporaneității, să cunoască realitatea actuală, să fie receptiv la noile valori morale care se creează, pentru a le înfățișa, în adâncime, în opera sa.

Distingând între tradițiile avansate și elementele nocive, retrograde ale moștenirii trecutului, scriitorul contemporan creează un larg câmp de acțiune ideilor și sentimentelor noi, îmbrăcate în veșminte contemporane, pe măsura sensibilității omului de astăzi...

În contextul relațiilor socialiste, raportul dintre tradiție și inovație capătă o importanță ideologică și artistică deosebită. Căci socialismul cultivă respectul față de valorile progresiste ale trecutului și, în același timp, aspirația de a îmbogăți și a dezvolta patrimoniul valorilor naționale prin crearea de opere noi, legate de spiritul actualității, de necesitățile și dezideratele omului contemporan...

Din cele de mai sus nu rezultă, evident, că tot ceea ce s-a creat în cultură înainte de noi își păstrează intact valoarea. Istoria culturii a reținut, dintr-o mulțime imensă de autori, un număr restrâns și anume pe cei care au izbutit să înalțe gândirea și sensibilitatea pe culmile cele mai înalte, să dea expresia cea mai deplină disponibilităților creatoare ale omului.