Artă, literatură, estetică

Literatura:... proiecție pe plan imaginar a activității reale a omului.

Ne aflăm cu toții în fața romancierulul precum sclavii în fața împăratului: cu un singur cuvânt ne poate elibera. Datorită lui, pierdem vechea noastră condiție, pentru a o cunoaște pe cea a generalului, a țesătorului, a cântăreței, a gentilomului de la țară, pentru a cunoaște viața rustică, jocul, vânătoarea, ura, iubirea...

Trebuie să treacă mult timp pentru ca să recunoaștem în fizionomia unui scriitor modelul care poartă numele de „mare talent”, în muzeul nostru de idei generale.

Stilul este pentru scriitor nu o problemă de tehnică, ci de viziune a lumii.

Arta... o reprezentare idealizată a naturii și a noastră înșine, în vederea unei perfecționări fizice și morale a speciei noastre.

Scriitorul nu trebuie să părăsească omul, chiar dacă omul, sătul de propriile sale fapte, n-ar dori să i se pună în față o oglindă și să-și vadă chipul.

Un scriitor de ce ar fi el mare, dacă nu e original și n-a descoperit nimic?

Actul de creație este rezultatul vieții interioare secrete a scriitorului; nu se mai știe, și nu mai știe nici el exact, dacă ceea ce povestește i s-a întâmplat lui cu adevărat, dacă și-a imaginat numai, e vorba de un amestec de fapte reale și de invenții. Este imposibil de făcut o delimitare între viața imaginară, creată și exprimată într-o carte, și cea trăită de scriitor.

Ce este oare o carte dacă nu un prieten bun cu care poți sta de vorbă oricând în singurătatea odăii tale?

Creația artistică nu este oare unul din răspunsurile cele mai energice pe care le dă omul blestematei probleme insolubile? Nu admirăm noi oare în ea victoria noastră asupra morții? Nu oprește artistul clipa, imortalizând-o și dându-ne nouă, care o contemplăm materializată, fiorul nemuririi, trăit întâi de el?

E tot atât de fatal să scrii o carte cum sunt și celelalte fenomene ale existenței: nașterile, morțile, accidentele, și pe un plan mai mare, desigur, seismele sociale. Oamenii au nevoie să ia cunoștință de faptele lor, e o lege a timpurilor moderne, care a apărut întâi la vechii greci. Și adesea această lege sacrifică pe unul care să le spună.

O țară care nu știe să-și apere „poeții” va fi învinsă sau va supraviețui lamentabil la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri și îl face nepieritor.

Marea literatură nu e decât limbaj încărcat cu semnificație în cel mai înalt grad cu putință.

Arta, acest fum ușuratec și frumos al trăirii, durează peste veacuri și e singura carte de vizită pe care o poate depune un neam la poarta veșniciei.

Știu prea bine că nici un artist nu e răspunzător pentru sensul discursurilor eroilor săi. Destul de des, totuși, el dă într-un fel sau altul de înțeles care este atitudinea sa față de aceste discursuri și, ca urmare, noi putem să ne facem o părere privind propriile sale convingeri.

Înclinația față de artă pentru artă apare și se consolidează acolo unde există o neînțelegere fără ieșire între oamenii de artă și mediul social înconjurător. Această neînțelegere se reflectă avantajos asupra creației artistice în măsura în care ea ajută artiștilor să se ridice peste mediul lor.

Acolo unde nu există viață reală, sarcina poeziei este de a crea o viață ideală.

Lucrarea artistică nu poate exista fără un conținut de idei. Chiar și lucrurile ale căror autori prețuiesc numai forma și nu se îngrijesc de conținut exprimă totuși într-un fel sau altul o idee determinată... Când însă o idee falsă și e pusă la temelia operei de artă, ea strecoară în operă astfel de contradicții interne, încât de pe urma lor suferă meritul estetic al operei... Nici un artist nu poate transforma în adevăr ceea ce constituie contrariul său nemijlocit.

Arta oricărui popor se află... întotdeauna în cea mai strânsă legătură cauzală cu economia sa.

Se înțelege că în cea mai mare parte a cazurilor el face acest lucru urmărind să transmită celorlalți oameni cele regândite și resimțite de el. Arta este un fenomen social.

Arta începe atunci când omul reînvie în el sentimente și gânduri încercate sub influența realității înconjurătoare și le conferă acestora o particulară expresie în imagini...

Lucrurile poetice, în general lucrurile artistice, povestesc întotdeauna ceva, pentru că exprimă întotdeauna ceva...

Meritul unei opere artistice este în ultimă instanță determinat de ponderea conținutului ei.

Principala semnificație a artei constă în reproducerea vieții și în pronunțarea unui verdict asupra fenomenelor ei.

Nu societatea e creată pentru artist, ci artistul pentru societate. Arta trebuie să contribuie la dezvoltarea conștiinței umane, la perfecționarea orânduirii sociale.

Poetul este fie un tiran care zguduie munții răului secular, fie o gânganie care scotocește în polen.

Arta precede natura.

Arta este cea care răzbună viața.

Natura se servește de instrumentul fanteziei umane, pentru a continua, pe o treaptă mai înaltă, opera ei creatoare.

Romantismul... n-a fost numai o mișcare de comună sensibilitate a unei epoci, ci tot atâta una de redeșteptare națională.