Artă, literatură, estetică

Dacă realitatea cotidiană ți se pare sărăcăcioasă, nu da vina pe ea; învinovățește-te pe tine însuți că nu ești îndeajuns de poet pentru a-i pune în lumină bogăția.

În arte sunt depozitate, în unicul mod cu putință, experiențe care s-au impus celor mai sensibile ființe, înzestrate cu un deosebit discernământ... Astfel, artele, abordate cum se cuvine, furnizează cele mai valoroase date disponibile pentru a hotărî care experiențe sunt mai valoroase.

Fără ajutorul artelor, prea puține din experiențele noastre pot fi comparate, iar fără o astfel de comparație, cu greu putem spera să fim vreodată de acord asupra celor ce trebuie preferate...

Elaborarea unei mari opere literare nu e nimic altceva decât descoperirea unei perspective adevărate asupra ta însuți, asupra vieții, asupra oamenilor. Iar literatura e o aventură a ființei.

Pe scurt creația literară ne apare de acum înainte ca o experiență, sau chiar ca o practică de sine, ca un exercițiu de aprehendare și de geneză în cursul căruia un scriitor încearcă să se înțeleagă și în același timp să se construiască.

Îndeobște în clipa de față cu toții suntem de acord să recunoaștem literaturii o funcție și anumite puteri care depășesc cu mult rolul ei vechi de divertisment, de glorificare sau ornament. Ne place să vedem în ea o expresie a alegerilor, obsesiilor și problemelor situate în inima existenței personale...

Poetul: ... uriaș ce trece fără efort prin urechea unui ac, și, totodată, un pitic ce umple universul.

Arta tinde către o realitate particulară: dacă o atinge, ea se încorporează realului care participă la faptul etern și astfel se încorporează în timp.

Toți oamenii au văzut aproape aceleași lucruri, dar numai artistul știe să le reînscrie în memoria lui.

Adevărul nu înseamnă totdeauna arta. Arta nu înseamnă totdeauna adevăr, dar adevărul și arta au puncte de contact: le caut.

Fiecare operă a noastră trebuie să fie o criză, aproape o revoluție.

Nu trebuie să spunem că recitim capodoperele, pentru că întotdeauna ni se pare că nu le-am citit niciodată.

Poate că inspirația nu-i decât bucuria de a scrie; n-o precede.

E dureros să scrii o carte: înseamnă să te eliberezi de ea.

Ciudată meserie și literatura: cu cât faci mai puțină, cu atât trebuie s-o faci mai bună.

Natura nu-i definitivă; întotdeauna i se poate adăuga ceva.

Un clasic este un scriitor care veghează asupra tradiției.

În Literatură, adevărul se deosebește de neadevăr întocmai ca florile naturale de cele artificiale; printr-un fel de mireasmă inimitabilă.

Literatura mea este ceva în genul unor scrisori către mine însumi pe care v-aș îngădui să le citiți.

Savantul generalizează, artistul individualizează.

Dacă privești arta drept creație, trebuie să-i atribui și o valoare etică. Arta ca ușoară jucărie ar fi tot atât de incomprehensibilă ca și viața socotită fără rost.

Adevăratul artist trebuie să-și însușească organic tot ce s-a produs valoros în domeniul său până la dânsul și să adauge în plus ceea ce are el... Acest adaos, acest plus, este modernismul adevărat, care ar fi valoros indiferent dacă se va înfățișa în hlamidă romantică, în haină realistă sau în dantelă simbolică. Nu etichetele sunt hotărâtoare în artă, ci valoarea estetică.

Adevăratul, prețiosul modernism înseamnă râvna de a produce valori estetice îmbrăcate în spiritul timpului, dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente...

Literatura e filtrul magic care alege esența calităților și defectelor unui neam, care-i trezește conștiința națională și o ține vie, care fixează un neam pe un anume pământ.

Sinceritatea e calitatea de căpetenie a scriitorului adevărat. Sinceritatea față de sine, din care îzvorăște sinceritatea față de artă. Dacă nu te dăruiești întreg artei, în clipa creației, nu vei zămisli decât monștri fără viață.

Creând oameni vii, cu viață proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternității.

Literatura, sub orice formă s-ar înfățișa, înseamnă nu numai o zugrăvire, ci și o interpretare și deci într-un fel o critică mai mult sau mai puțin directă a lumii și a societății în care trăiește scriitorul.

Arta n-are menirea să moralizeze pe om, evident, dar poate să-l facă să se bucure pentru că e om și pentru că trăiește, și chiar să-l facă mai om.

Creația literară nu poate fi decât sinteză. Omul pe care îl zugrăvesc eu o fi având și trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni, cum au și în viață toți oamenii, dar trăiește numai prin ceea ce are unic și deosebit de toți oamenii din toate vremurile.

A crea viață nu înseamnă a copia după natură indivizi existenți. Asemenea realism sau naturalism e mai puțin valoros ca o fotografie proastă...