Artă, literatură, estetică

Poetul:... copac blestemat, / cu fruct binecuvântat.

Arta nu are alte limite decât neputința artiștilor.

Arta... un moment al creației văzut printr-un temperament...; ceea ce caut într-o operă e omul, individualitatea puternică care a fost în stare să creeze alături de lumea lui Dumnezeu, o lume personală a sa.

Poetul și în general scriitorul obiectiv nu are preferințe: toate manifestările vieții au pentru dânsul, artistic vorbind, aceeași valoare și adevăratul dar al obiectivității cuprinde în sine pe acela al universalității.

Ce este un roman și care e scopul unui scriitor? Eu cred că este de a-ți da iluzia cea mai intensivă despre realitatea vieții.

Orice sentiment și dorința poate fi material de artă... Dar acela care nu deosebește visurile sau interesele lui sentimentale, de înfățișarea necesară a lumii, ci se servește de ele pentru a le strecura pieziș drept imagini de viață, se găsește, cu întreprinderea lui artistică, exact pe treapta celui care cultivă ananas la cercul polar.

Există tradiție în artă, ca în orice parte a creației istorice. Să zici de cutare artist că nu datorește nimănui nimic e o vorbă scurtă, copilărească și cu desăvârșire greșită.

Una din modalitățile cele mai bune de a recrea gândirea unui om: a-i reconstitui biblioteca.

În vremea noastră, romanul istoric, sau ceea ce din comoditate s-a admis să fie numit astfel, nu poate fi decât scufundare într-un timp regăsit, luarea în stăpânire a unei lumi interioare.

Cei care așează romanul istoric într-o categorie aparte uită că romancierul nu face decât să interpreteze, cu ajutorul procedeelor vremii sale, un număr de fapte aparținând trecutului, amintiri conștiente sau nu, personale sau nu, țesute din aceeași materie ca și istoria...

Arta s-a împlinit în realitate și realitatea s-a transfigurat în artă.

Orice viață povestită devine o pildă; scriem pentru a ataca sau apăra un sistem, pentru a defini o metodă care ne aparține.

Literatura națională este expunerea ideilor naționale ale poporului sau chiar a unor idei universale. Poate să nu fie într-o literatură întreagă nici o singură dată pronunțat cuvântul de patrie și, cu toate acestea, literatura să fie eminamente națională...

În formele unei opere de artă noi ne savurăm pe noi înșine. Plăcerea estetică este autodesfătare obiectivată.

Fiecare popor creează în arta sa posibilități ideale de declanșare a sentimentului său vital.

Frumosul natural nu trebuie în nici un caz privit ca o condiție a operei artistice, chiar dacă în cursul evoluției pare să fi devenit un factor prețios pentru artă, ba chiar din anumite puncte de vedere de-a dreptul identic cu ea.

Opera de artă stă ca organism de sine stătător și de aceeași valoare, alături de natură și, în cea mai adâncă și intimă esență a sa, fără legătură cu ea, atâta vreme cât prin natură se înțelege suprafața vizibilă a lucrurilor...

Valoarea unei opere de artă, ceea ce numim noi frumusețea sa, constă - în general vorbind în valorile sale de fericire. Aceste valori de fericire stau, desigur, într-o relație cauzală cu nevoile sufletești pe care le satisface.

Orice poezie bună este o revărsare spontană de sentimente puternice; și deși acest lucru este adevărat, Poezii cărora li se poate acorda vre-o valoare nu au fost niciodată scrise, pe nici un gen de subiecte decât de către cineva care, înzestrat fiind într-un grad mai înalt decât cel obișnuit cu sensibilitate organică, a și gândit îndelung și profund.

Când oamenii vor înțelege că arta e la fel de necesară ca pâinea și că ei sunt singurele ființe care știu să o creeze, vor fi mai fericiți și înțelepți.

Toate desfătările - cu excepția celor care le răpesc oamenilor comoara lor cea mai de preț, timpul își dobândesc nemurirea și ne apără de silă și de plictis în măsura în care se adresează rațiunii. Emoțiile pur senzoriale rămân superficiale, exercitând o neînsemnată înrăurire asupra rațiunii.

Toate artele urmăresc un scop dublu; să ne facă plăcere și totodată să ne instruiască.

Oricât ar fi el de interesant, adevărul (în artă - n.ns.) place mai mult și face o impresie mai puternică atunci când este înveșmântat în fabulație; alegoria reprezintă pentru oamenii maturi ceea ce fabula (în înțelesul strict al cuvântului) reprezintă în ochii copiilor.

Fără facultate critică nici nu poate fi vorba de vreo creație artistică vrednică de acest nume... Nu există arte frumoase fără conștiință de sine, iar conștiința de sine și spiritul critic sunt unul și același lucru orice operă subtilă de imaginație este conștientă și deliberată. ... O operă de creație care să nu fi fost în același timp critică, n-a existat niciodată.

O operă de artă este rezultatul unic al unui temperament unic. Frumusețea ei provine din faptul că autorul ei este ceea ce este.

Ca să existe mari poeți, trebuie să existe și mari ascultători.

Culmea în artă este de a face să trăiască ceea ce este fără viață, de a îmblânzi ceea ce este sălbatec.

Limbajul muzical este începutul și sfârșitul limbajului vorbit, precum sentimentul începutul și sfârșitul intelectului, mitul începutul și sfârșitul istoriei, Lirica începutul și sfârșitul artei poetice. Intermediara dintre început și punctul central, ca și între acesta punctul de ieșire este fantezia.

Pentru impresia produsă de mesajul său, inteligența creatoare din poezie nu se preocupă deloc de credință, ci de înțelegerea afectivă.

Miracolul din operele poetice se deosebește de minunea din dogma religioasă prin aceea că nu suspendă natura lucrurilor, cum face aceasta din urmă, ci dimpotrivă, le face inteligibile pentru sentiment...