Gilbert Keith Chesterton (29 mai 1874, Middlesex, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – 14 iunie 1936, Beaconsfield, Anglia, Regatul Unit) scriitor, jurnalist și gânditor englez.
Vreau să-mi iubesc aproapele, nu pentru că el este asemenea mie, ci tocmai pentru că este diferit. Vreau să iubesc lumea nu ca pe o oglindă în care îmi place să-mi văd propria reflecție, ci ca pe o femeie, pentru că este cu totul altfel decât mine.
Ciudățenia îi surprinde doar pe oamenii de rând, dar nu și pe cei ciudați. Iată de ce oamenii obișnuiți au atât de multe aventuri, în timp ce acei ciudați tot timpul se plâng de plictiseală.
Idealul creștin nu este ceva spre care tindem și nu realizăm niciodată; el este ceva spre care nu tindem niciodată și care ne este peste măsură dificil de realizat.
Cu toate că nu cred că trebuie să mâncăm carne de vită fără muștar, sunt absolut convins că astăzi există un risc mult mai grav: dorința de a mânca muștar fără carne de vită.
Suferința, prin groaza și deznădejdea sa, îl atrage puternic pe tânărul artist, lipsit de experiență, la fel cum un elev desenează în caietele sale drăcușori, schelete și spânzurători.